în psihologie, appercepția este „procesul prin care noua experiență este asimilată și transformată de reziduul experienței trecute a unui individ pentru a forma un întreg nou.”Pe scurt, este de a percepe o nouă experiență în raport cu experiența trecută. Termenul se găsește în psihologiile timpurii ale Herbert Spencer, Hermann Lotze, și Wilhelm Wundt. Înseamnă inițial trecerea pragului în conștiință, adică a percepe. Dar percepția este schimbată atunci când ajunge la conștiință datorită prezenței contextuale a celorlalte lucruri deja existente, deci nu este percepută, ci apperceived.
potrivit lui Johann Friedrich Herbart apercepția este acel proces prin care un agregat sau „masă” de prezentări devine sistematizat (apperceptions-system) prin acumularea de noi elemente, fie dat de simț, fie produs al funcționării interioare a minții. El subliniază astfel în appercepție legătura cu sinele ca rezultat din suma experienței antecedente. Prin urmare, în educație, profesorul trebuie să se familiarizeze pe deplin cu dezvoltarea mentală a elevului, pentru a putea folosi pe deplin ceea ce elevul știe deja.
noțiunea de appercepție a fost analizată și de A. Adler, pe baza căreia explică anumite principii ale percepției. Un copil percepe situații diferite nu așa cum există de fapt, ci prin prisma prejudecăților intereselor sale personale, cu alte cuvinte, în conformitate cu schema lor personală de appercepție.
appercepția este astfel un termen general pentru toate procesele mentale în care o prezentare este adusă în legătură cu o concepție mentală deja existentă și sistematizată și, prin urmare, este clasificată, explicată sau, într-un cuvânt, înțeleasă; de exemplu, un nou fenomen științific este explicat în lumina fenomenelor deja analizate și clasificate. Întreaga viață inteligentă a omului este, conștient sau inconștient, un proces de appercepție, în măsura în care fiecare act de atenție implică procesul appercipient.
Exempluedit
un copil bogat și un copil sărac care merg împreună dau peste aceeași bancnotă de zece dolari pe trotuar. Copilul bogat spune că nu sunt foarte mulți bani, iar copilul sărac spune că sunt mulți bani. Diferența constă în modul în care percep același eveniment – obiectivul experienței trecute prin care văd și valorizează (sau devalorizează) banii.