proteina n-glicozilarea este un proces metabolic care a fost foarte conservat în evoluție. În toate eucariotele, n-glicozilarea este obligatorie pentru viabilitate. Funcționează prin modificarea reziduurilor adecvate de asparagină ale proteinelor cu structuri oligozaharidice, influențând astfel proprietățile și bioactivitățile acestora. Biosinteza n-glicoproteinelor implică o multitudine de enzime, glicoziltransferaze și glicozidaze, codificate de gene distincte. Majoritatea acestor enzime sunt proteine transmembranare care funcționează în reticulul endoplasmatic și aparatul Golgi într-o manieră ordonată și bine orchestrată. Complexitatea n-glicozilării este mărită de faptul că diferite reziduuri de asparagină din aceeași polipeptidă pot fi modificate cu structuri oligozaharidice diferite, iar diferite proteine se disting între ele prin caracteristicile fragmentelor lor de carbohidrați. Mai mult, consecințele biologice ale derivatizării proteinelor cu n-glicani variază de la subtil la semnificativ. În trecut, toate aceste caracteristici ale n-glicozilării au reprezentat o provocare formidabilă pentru o elucidare a rolului fiziologic pentru această modificare. Progresele recente în genetica moleculară, combinate cu disponibilitatea diverselor sisteme experimentale in vivo, de la drojdie la șoareci transgenici, au accelerat identificarea, izolarea și caracterizarea genelor de n-glicozilare. Drept urmare, au apărut informații destul de neașteptate cu privire la relațiile dintre n-glicozilare și alte funcții celulare-inclusiv secreția, organizarea citoscheletală, proliferarea și apoptoza. În același timp, înțelegerea sporită a detaliilor moleculare ale n-glicozilării a facilitat alinierea dintre deficiențele de n-glicozilare și bolile umane și a evidențiat posibilitatea utilizării expresiei n-glicanului pe celule ca potențiali determinanți ai bolii și progresia acesteia. Studii recente sugerează corelații între capacitățile de n-glicozilare ale celulelor și sensibilitățile medicamentelor, precum și susceptibilitatea la infecții. Prin urmare, cunoașterea caracteristicilor de reglementare ale n-glicozilării se poate dovedi utilă în proiectarea noilor terapii. În timp ce se confruntă cu sarcina solicitantă de a defini proprietățile, funcțiile și reglarea numeroaselor gene de n-glicozilare, încă necaracterizate, glicobiologii secolului 21 oferă posibilități interesante pentru noi abordări ale diagnosticului, prevenirii și vindecării bolilor.