două lucruri sunt prezentate aici cu privire la Dumnezeu; judecata sa împotriva răului-Făcătorul rău nu va scăpa (diferența reală dintre bine și rău ar fi menținută prin judecată); și mila, răbdarea și îndelunga răbdare cu privire la Făcătorul rău-bunătatea lui invitându-l la pocăință. Cel care a continuat în rău s-a înșelat încercând să uite judecata sigură a lui Dumnezeu și disprețuind bunătatea lui. Consecințele, atât ale unei vieți opuse lui Dumnezeu și adevărului său, pe de o parte, cât și ale căutării după ceea ce îi este plăcut și, prin urmare, pentru viața veșnică, pe de altă parte, au fost sigure-necazul și angoasa într-un caz, în cealaltă glorie și onoare; și asta Fără mai mult respect față de evrei decât față de neamuri.
Dumnezeu a judecat lucrurile după adevăratul lor caracter moral și după avantajele de care se bucurase cel vinovat. Cei care au păcătuit fără lege ar trebui să piară fără lege, iar cei care au păcătuit sub lege ar trebui să fie judecați după lege, în ziua în care Dumnezeu ar trebui să judece tainele inimii după Evanghelia pe care a predicat-o Pavel. Acest caracter al judecății este foarte important. Nu este guvernarea lumii printr-o judecată pământească și exterioară, așa cum a înțeles-o evreul, ci aceea a individului conform cunoașterii inimii lui Dumnezeu.
de asemenea, Dumnezeu ar avea realități. Neamurile care au împlinit legea au fost mai bune decât un evreu care a încălcat-o. Dacă s-a numit evreu și a acționat bolnav (cap. 2:17), El l-a dezonorat doar pe Dumnezeu și a făcut ca numele său să fie hulit printre neamuri, în timp ce se lăuda cu privilegiile sale. Apoi, el se extinde asupra faptului că Dumnezeu cere realitatea morală și că un păgân care a făcut ceea ce legea cerea era mai valoros decât un evreu care nu a ascultat-o și că adevăratul evreu era cel care avea legea în inima sa, fiind tăiat împrejur și în spirit, și nu cel care avea doar circumcizie exterioară. Aceasta era o condiție pe care Dumnezeu o putea lăuda, și nu numai omul.