reprezentarea grăsimilor în mass-media
dezumanizarea corpului gras este peste tot. Veți fi familiarizați cu organismele mai mari care apar în mass-media a celei mai recente campanii anti-obezitate. Aparatul de fotografiat hones pe stomacuri, talie, picioare, ca și cum acestea au fost doar părți ale corpului care nu aparțin unei ființe umane reale. Mesajul pe care îl primim văzând aceste corpuri fără cap este în primul rând că ‘grăsimea’ este un obiect despre care trebuie vorbit, discutat, ridiculizat: nu este o parte a unei persoane întregi. Al doilea mesaj este: de ce ai vrea să fii identificat ca o persoană grasă? Îți protejăm anonimatul pentru că a fi gras este rușinos.
terapeut, scriitor și activist gras Dr.Charlotte Cooper a scris pe larg despre reprezentarea oamenilor grași în mass-media, chiar inventând termenul ‘grăsime fără cap’, pentru a descrie fenomenul media descris mai sus. Data viitoare când veți vedea o astfel de imagine, fără îndoială că termenul va apărea în cap.
eliminarea capetelor din aceste imagini contribuie, de asemenea, la ‘alterarea’ oamenilor grași: un studiu publicat în noiembrie 2019 a descris rezultatele afișării imaginilor unui grup de participanți la oameni grași fără cap, cum ar fi cele văzute în mod obișnuit la știri:
„fotografiile fără cap ale persoanelor obeze au declanșat răspunsurile de evitare a bolii, ceea ce a sporit secvențial percepția dezumanizantă și atitudinile negative față de persoanele obeze.”
chiar și în povestirea vizuală fictivă, rolurile pentru oamenii din corpuri mai mari sunt limitate și adesea stereotipate pentru a se potrivi cu narațiunea generală a mass-media. Multe critici au fost aduse personajului lui Chrissy Metz Kate în emisiunea NBC This Is Us, pentru că, deși vedem un actor gras jucând un rol gras (spre deosebire de numeroasele exemple de actori de dimensiuni drepte care poartă costum gras cu care suntem cu toții familiarizați, care sunt jucați fie pentru râs, milă sau dezgust), personajul ei se conformează mai multor stereotipuri dăunătoare de grăsime. În articolul ei pentru Bitch Media, Evette Dionne scrie despre personajul lui Kate ca fiind scris în mod clar de oameni care nu sunt grași; care proiectează doar o idee despre ceea ce cred că trebuie să se simtă gras.
Dionne descrie modul în care aproape fiecare personaj gras la TV joacă afară:
„sunt obsedați să slăbească. Sunt singuri pentru că le lipsește dragostea romantică. Ei se simt desconsiderat sau pipernicit în cariera lor. Îi îngrijesc pe toți cei de pe orbită, dar nimeni nu-i îngrijește.”
am văzut două excepții majore de la acest lucru în ultimii doi ani. Primul este în personajul Plum din seria AMC Dietland (RIP Dietland — desigur, a fost anulat după primul său sezon), creat de Marti Noxon și bazat pe cartea lui Sarai Walker. Vedem arcul personajului Plum (interpretat delicios de actorul Joy Nash) în timp ce trece de la auto-ură, limitarea alimentelor, auto-rușinarea persoanei grase, la dieta culturii-zdrobitoare, anarhistă fără dracu’. Când am urmărit primul episod din primul sezon, am plâns: mai ales pentru că aici era un program în care personajele arătau ca mine, vorbeau ca mine, simțeau la fel ca mine și erau tratate ca mine. Mi s-a părut radical să văd o reprezentare atât de credibilă chiar în fața mea. Intriga devine ușor fantastică, dar asta nu distrage sau distrage atenția de la punctele Politice și culturale puternice pe care le face.
chiar mai recent, Shrill — ul lui Hulu (bazat pe cea mai bine vândută carte a scriitoarei Lindy West) ne-a oferit în cele din urmă un spectacol în care un actor gras joacă un personaj gras-și asta este. Ea doar își trăiește viața. Se duce la slujba ei, își petrece timpul cu prietenii, își vede familia. Singurul mod în care privitorul ajunge să vadă prejudecățile pe ecran este prin ochii personajului principal Annie — interpretat frumos de Aidy Bryant — ori de câte ori o primește. Ea nu manifestă nici un sentiment de ură de sine sau dorința de a arăta altfel decât ea. Și face sex. O mulțime de sex, și este genial.
dacă Annie ar fi fost un personaj de dimensiuni drepte și aș fi descris-o exact în același mod, nimic din toate acestea nu ar suna radical. Dar pentru că este grasă, este radical că i se dă o viață plină și interesantă. Pentru că nu este ceva ce vedem de obicei pe ecran, chiar dacă doar trăirea vieții noastre este o experiență mult mai obișnuită pentru oamenii grași.
presupuneri despre’ sănătatea ‘altor popoare
mulți oameni cred că pot privi o persoană care trăiește într-un corp mai mare și își cunosc instantaneu povestea. Ei își pot ghici obiceiurile, stilul de viață, preferințele alimentare, toate dintr-o privire rapidă și pot presupune că sunt grași pentru că sunt leneși, nu știu să mănânce bine sau pur și simplu nu le pasă de propria sănătate.
dacă depășesc această linie de gândire, s-ar putea întreba dacă acea persoană are o deficiență hormonală sau o problemă tiroidiană sau o boală debilitantă.
sănătatea percepută este deformată. Nu poți ști cât de sănătoasă este o persoană uitându-te la ea. Știm că subțire nu neapărat egal sănătos — deci, de ce ar trebui să grăsime egal nesănătoase?
dacă numai oamenii grași s-ar îmbolnăvi vreodată, ar exista o anumită legitimitate a acestei prejudecăți. Dar nu este cazul.
nu știu motivele pentru care oamenii pe lângă care trec pe stradă sunt slabi. Și să fiu sincer, nu mă gândesc la asta. Dar, în ciuda statisticilor dintr-un studiu din 2019 care afirmă că 64,3% dintre adulții din Marea Britanie sunt supraponderali sau obezi, oamenii grași sunt încă priviți ca excepție și sunt ceva de întrebat și speculat, ca și cum nu am fi ființe umane pline.
o mare parte din fatfobie este deghizată în preocupare bazată pe sănătate: ‘spun asta doar pentru că sunt îngrijorat de sănătatea ta’; ‘nu ești îngrijorat de sănătatea ta, fiind acea dimensiune? Mulți oameni slabi, care se cred sănătoși, cred că au dreptul să vorbească cu oamenii grași — uneori străini complet — despre dimensiunea corpului lor, ca și cum ar fi în întregime legitim să te apropii de cineva pe care nu-l cunoști și să vorbești despre sănătatea lor percepută, pe baza a ceea ce cred că înseamnă dimensiunea corpului lor.
dar ideea este aceasta: nu contează de ce o persoană este grasă. Oamenii grași merită să fie tratați cu respect și demnitate pentru că suntem ființe umane.
o neînțelegere generală a obiectivelor activismului gras
există o percepție incorectă că activiștii grași sunt anti-sănătate. Acest lucru nu este adevărat. Sănătatea și grăsimea sunt probleme separate. Oamenii grași sunt la fel de interesați să fie sănătoși ca toți ceilalți.
există o întreagă mișcare bazată pe această noțiune, numită ‘sănătate la orice dimensiune’ (adesea denumită HAES), numită după cartea cu același titlu de Lindo Bacon, PhD. Cartea lor susține că grăsimea nu este problema — o serie întreagă de alte probleme sunt factori mai importanți în sănătatea precară — inclusiv industria dietei, prejudecățile sistemice din cadrul unității medicale și standardele corpului cultural.
o altă concepție greșită este că activiștii grași doresc doar ca toată lumea să fie grasă, astfel încât prejudecățile să dispară. Acest lucru este, de asemenea, neadevărat. Activiștilor grași nu le pasă dacă ești gras sau nu: Scopul nostru este ca toată lumea — indiferent de dimensiune — să fie tratată cu aceeași demnitate și respect.
răspunsuri emoționale
înțeleg că frica poate trece peste rațiune. Răspunsul nostru la frică începe atunci când simțim că suntem în pericol, iar a fi gras în această lume poate fi periculos — nu neapărat din motivele pe care le-am putea presupune, dar adesea, din cauza atitudinilor și acțiunilor altor oameni.
în cartea sa Shrill, scriitoarea Lindy West descrie câtă ură a primit online când a început să — și exprime opinia și câte dintre amenințările pe care le — a primit-majoritatea amenințări cu violul și moartea-au inclus menționarea dimensiunii corpului ei.
„…îmi petrec la fel de mult timp făcând controlul daunelor — jucând whack-A-mole cu prejudecățile cititorilor mei împotriva identităților mele (grăsime, femeie, feministă) — așa cum scriu materiale noi, generând idei noi, aruncând povești noi și promovându-mă publicului nou.”(Strident, p.112, ediții Quercus 2017)
știm rațional că răspunsul lui Lindy nu s-a bazat pe rațiune. Nu există un edict care să afirme că oamenii grași trebuie terorizați pe internet. Se întâmplă doar ca urmare a condiționării cu care am crescut cu toții: această grăsime este greșită/Rea/imorală/murdară, iar subțire este corectă/bună/morală / curată.
teama de a fi sau de a deveni gras – din cauza fricii de a fi batjocorit sau ostracizat — este o dovadă suficientă că fatfobia există: Aceasta este însăși definiția sa. Dacă această teamă există în măsura în care oamenii fac eforturi extreme pentru a o evita— ani de dietă, înscriindu-se la programe celebre de slăbit, pastile de dietă, supozitoare, exerciții excesive-aceasta este o dovadă suficientă că este endemică în societatea noastră și, prin urmare, trebuie luată în serios.
există, de asemenea, argumentul că dezgustul joacă un rol în prejudecățile față de oamenii din corpurile mai mari. Acest articol al cercetătorilor de la Universitatea Macquarie din Sydney, Australia susține că răspunsul la grupurile stigmatizate — dezgust și evitare — este similar cu ‘răspunsul de evitare a bolii’, în care oamenii cred că vor fi ‘infectați’ de orice condiție pe care o presupun sau li se spune că persoana stigmatizată o poartă— indiferent de orice dovadă a unei amenințări reale.
„propunem ca multe forme de stigmatizare să reflecte activarea acestui sistem de evitare a bolii, care este predispus să răspundă semnelor vizibile și etichetelor care conotează boala, indiferent de acuratețea lor.”(Încurajarea mea.)
articolul continuă să descrie modul în care stigmatul este crescut de percepția cât de responsabilă pentru starea lor este percepută victima acelui stigmat:
„un cont final pentru anumite forme de stigmatizare este că acestea rezultă din vina. Factorii legați de stilul de viață, cum ar fi controlabilitatea bolii, contribuie în mod clar la stigmatizarea anumitor grupuri (de exemplu, partenerii sexuali multipli care sunt percepuți ca însoțind un stil de viață homosexual în HIV; alegerea percepută făcută de persoanele care fumează în cancerul pulmonar; și alegerea de a mânca la persoanele obeze).”
există chiar dovezi că doar a fi în apropierea unei persoane grase poate crea stigmat. Un studiu realizat de Michelle R. Hebl și Laura M. Mannix de la Universitatea Rice din Houston a concluzionat că simpla apropiere de o persoană grasă poate provoca stigmatizarea:
„aceste constatări clarifică fenomenul stigmatizării prin asociere sugerând că o relație nu este întotdeauna necesară pentru răspândirea unui stigmat. Mai degrabă, rezultatele actuale sugerează că o conexiune minimă — chiar și una care leagă pur și simplu doi oameni prin simpla apropiere — este suficient de robustă pentru a invoca un fenomen de răspândire.”
privilegiul subțire
cei care nu cred că fatfobia este o problemă au beneficiat cel mai probabil de privilegiul subțire întreaga lor viață; s-ar putea să nu fi observat nici măcar că oamenii grași sunt tratați diferit și, prin urmare, sunt mai puțin susceptibili să creadă oamenii grași atunci când își explică experiențele.
s-ar putea să nu fi fost unul dintre multele persoane care au stat lângă cineva într-un avion doar pentru ca vecinul lor să ceară să schimbe locurile (de obicei solicitând un upgrade), deoarece grăsimea colegului lor de rând se vărsa pe ele. O căutare rapidă pe Google va returna sute de rezultate pentru această ‘problemă’. (A trebuit să nu mai dau clic pe pagina 8.)
s-ar putea să nu fi fost niciodată discriminați într-un interviu de angajare pe baza dimensiunii corpului lor (o prejudecată care afectează semnificativ mai multe femei decât bărbați) sau să li se spună că au fost mutați dintr-un rol orientat către client, deoarece au câștigat în greutate.
s-ar putea să fi putut vizita întotdeauna orice magazin de îmbrăcăminte la alegere și să cumpere o cămașă, niște pantaloni, o rochie, fără să observe că majoritatea mărcilor oferă doar un număr limitat de dimensiuni mai mari (în ciuda faptului că industria de îmbrăcăminte ‘plus-size’ valorează 162 USD.5 miliarde în 2017, această cifră se așteaptă să fie mai aproape de 243 miliarde de dolari până în 2026.)