În martie 1921, Artaud s-a mutat la Paris pentru a urma o carieră de scriitor (împotriva dorințelor tatălui său). În timp ce se antrena și cânta cu regizori, inclusiv Charles Dullin și Georges Pito, a continuat să scrie atât poezie, cât și eseuri. La vârsta de 27 de ani, a trimis o parte din poeziile sale către jurnal La Nouvelle Revue Fran Inktaktaise; au fost respinse, dar editorul, Jacques Rivi Oqctre, a scris înapoi căutând să-l înțeleagă și s-a dezvoltat o relație prin scrisori. Compilarea lor într-o lucrare epistolară, corespondența avec Jacques Rivi Otrivre, a fost prima publicație majoră a lui Artaud.
prima sa lucrare în teatru a fost cu regizorul francez lugn Poe, care l-a descris pe Artaud ca fiind „un pictor pierdut în mijlocul actorilor”.: 350
ucenicie cu Charles DullinEdit
Dullin este unul dintre celebrele „profesori-directori” francezi cu care Artaud a lucrat, alături de Jacques Copeau, Andrusc Antoine și Firmin G. Artaud a fost preluat ca ucenic de Dullin în 1921, la al său cel de-al cincilea de atelier.:345 a lucrat ca membru al trupei lui Dullin timp de optsprezece luni, antrenându-se zece până la douăsprezece ore pe zi.119 Artaud a fost citat spunând despre Dullin: „auzindu-l pe Dullin învățând, simt că redescoper secretele antice și o întreagă mistică uitată a producției”.351 Artaud a ajuns să nu fie de acord cu multe dintre învățăturile lui Dullin.: 352 a părăsit trupa după un dezacord cu privire la interpretarea împăratului Charlemagne în Alexandre Arnoux ‘ s Huon de Bordeaux.:22
Work in the cinema (1923-1935)Edit
Artaud a cultivat un mare interes și pentru cinema, lucrând ca critic, actor și scriind scenarii de film. Interpretarea lui Artaud ca Jean-Paul Marat în Abel Gance ‘ s Napoleon (1927) a folosit mișcări exagerate pentru a transmite focul personalității lui Marat. De asemenea, l-a interpretat pe călugărul Massieu în Carl Theodor Dreyer ‘s pasiunea Ioanei d’ Arc (1928). A scris o serie de scenarii de film, iar zece sunt enumerate în lucrările sale Complete. După cum subliniază Ros Murray, ‘unul este un fragment, patru au fost scrise sub un pseudonim și unul a fost pierdut cu totul.’
the Seashell and the Clergyman (1928)Edit
a fost produs doar unul dintre scenariile lui Artaud, the Seashell and the Clergyman (1928). Regizat de Germaine Dulac, este adesea considerat primul film suprarealist. Acest film a influențat Salvador Dal și Luis bu, doi suprarealiști spanioli cheie, când au făcut Un Chien Andalou (1929).
asocierea cu suprarealiștii
Artaud a fost asociat pe scurt cu suprarealiștii, înainte de a fi expulzat de Andrus Breton în 1927, la scurt timp după ce suprarealiștii s-au aliniat cu Partidul Comunist din Franța.: 274 savantul Ros Murray afirmă: „Artaud nu era deloc în politică, scriind lucruri de genul:” Mă cac pe Marxism.”În plus, Breton devenea foarte anti-teatru pentru că vedea teatrul ca fiind burghez și anti-revoluționar.’Artaud încheie manifestul său pentru teatru Alfred Jarry,’ Manifestul pentru un teatru abortiv ‘(1926/27), cu un atac direct asupra suprarealiștilor, pe care îi numește’ revoluționari din hârtie bogată ‘care’ne-ar face să credem că a produce teatru astăzi este un efort contrarevoluționar’.24 el declară că ei ‘se înclină în fața comunismului’,:25 care este ‘revoluția leneșului’, 24 și cere o ‘metamorfoză mai esențială’ a societății.: 25
Teatrul Alfred Jarry (1926-1929)Edit
în 1926, Artaud a fondat Teatrul Alfred Jarry împreună cu Robert Aron și l-a expulzat pe suprarealist Roger Vitrac. Au pus în scenă patru producții între iunie 1927 și ianuarie 1929. Teatrul a avut o durată extrem de scurtă, dar a participat la o gamă enormă de artiști europeni, inclusiv Arthur Adamov, Andrux Gide, și Paul Val Otrivry.:249
producții la Teatrul Alfred JarryEdit
- producția inaugurală a teatrului a fost 1 iunie 1927 și a prezentat-o pe Artaud ‘s Ventre br inkticla inkt; ou la M Otrestre folle (burtica arsă sau mama nebună), Vitrac’ s Les Myst Otres de l ‘amour (misterele iubirii) și Aron’ s Gigogne.
- A doua producție a fost 14 ianuarie 1928 și a constat într-o proiecție a filmului Mat al lui Vsevolod Pudovkin din 1926 (ca la M Oq5tre) și o interpretare a ultimului act al Paul Claudel ‘s Le Partage de midi.’
- A treia producție, pe 2 și 9 iunie 1928, a fost a Dream Play a lui August Strindberg.
- producția finală a fost Victor Vitrac; ou, Le pouvoir aux les enfants, care a rulat 24 și 29 decembrie 1928 și 5 ianuarie 1929.
teatrul a anunțat că va produce piesa lui Artaud Jet de sang în sezonul lor 1926-1927, dar nu a fost niciodată montat și nu a avut premiera decât 40 de ani mai târziu.
Artaud la Expoziția colonială din Paris (1931)Edit
În 1931, Artaud a văzut dansul balinez interpretat la Expoziția colonială din Paris. Deși nu a înțeles pe deplin intențiile și ideile din spatele spectacolului tradițional balinez, a influențat multe dintre ideile sale pentru teatru. Savantul Adrian Curtin a remarcat semnificația peisajului sonor care a însoțit evenimentul, afirmând că Artaud a fost lovit de ritmurile hipnotice ale ansamblului gamelan, gama sa de efecte percutante, varietatea timbrelor produse de muzicieni și – cel mai important, poate – modul în care mișcările dansatorilor au interacționat dinamic cu elementele muzicale în loc să funcționeze pur și simplu ca un tip de acompaniament de fundal.’: 253
tot în cursul acestui an, ‘primul Manifest pentru un teatru al cruzimii’ al lui Artaud a fost publicat în revista La Nouvelle Fran; mai târziu va apărea ca un capitol în teatru și dublul său.
the Cenci (1935)Edit
în 1935 Artaud a pus în scenă o producție de Percy Bysshe Shelley ‘ s Cenci la al-lea Centuri des Folies-Wagram din Paris.: 250 drama conține teme de abuz, incest, violență, crimă și trădare. În direcțiile scenice ale lui Artaud, el a descris scena de deschidere ca fiind „sugestivă pentru turbulențe atmosferice extreme, cu draperii suflate de vânt, valuri de sunet amplificat brusc și mulțimi de figuri angajate în” orgie furioasă””, însoțită de „un cor de clopote bisericești”, precum și prezența a numeroase manechine mari.:120 în această scenă, care este adesea denumită „scena banchetului”, influența lui Dullin asupra lui Artaud este foarte clară, deoarece atât sunetele clopotelor, cât și sunetele pașilor amplificați erau prezente, împreună cu tema puternic accentuată a forțelor elementare. Savantul Adrian Curtin a susținut importanța aspectelor sonore ale producției, care nu numai că au susținut acțiunea, ci au motivat-o oblic.”: 251 în timp ce versiunea lui Shelley a Cenci transmitea motivațiile și angoasa fiicei lui Cenci Beatrice cu tatăl ei prin monologuri, Artaud era mult mai preocupat să transmită natura amenințătoare a prezenței Cenci și reverberațiile relației lor de incest, deși discordanță fizică, ca și cum un „câmp de forță” invizibil i-ar înconjura.:123
interesul puternic al lui Artaud pentru teatrul oriental, în special balinez și chinez, a fost parțial împărtășit de mentorul său Dullin, dar Dullin, spre deosebire de Artaud, nu credea că teatrul occidental ar trebui să adopte limba și stilul oriental. El a fost citat spunând despre influențele lui Artaud din Teatrul oriental: „a dori să impunem regulilor teatrului nostru Occidental un teatru de lungă tradiție care are propriul său limbaj simbolic ar fi o mare greșeală.”:351 implementarea de către Artaud a exercițiilor de conștientizare senzorială ale lui Dullin în producția scenică a fost clar observabilă în Cenci, Jane Goodall scrie despre spectacol,
predominanța acțiunii asupra reflecției accelerează dezvoltarea evenimentelor…monologurile…sunt tăiate în favoarea bruscă, discordant transitions…so că se creează un efect spasmodic. Fluctuațiile Extreme ale ritmului, tonului și tonului sporesc conștientizarea senzorială se intensifică … aici și acum de performanță.:119
Cenci a fost un eșec comercial, deși a folosit efecte sonore inovatoare—inclusiv prima utilizare teatrală a instrumentului electronic Ondes Martenot-și a avut un set proiectat de Balthus.
Călătorii și instituționalizare
Călătorie spre Mexicedit
în 1935, Artaud a decis să meargă în Mexic, unde era convins că există ‘un fel de mișcare profundă în favoarea revenirii la civilizație înainte de Cortez’.:11 a primit o subvenție pentru a călători în Mexic, unde în 1936 l-a întâlnit pe primul său prieten Mexicano-parizian, pictorul Federico cant, când cant cant a ținut prelegeri despre decadența civilizației occidentale. Artaud a studiat și a trăit și cu oamenii Tarahumarani și a participat la rituri peyote, scrierile sale despre care au fost lansate ulterior într-un volum numit Voyage to the Land of the Tarahumara,:14 publicat în engleză sub titlul The Peyote Dance (1976). Conținutul acestei lucrări seamănă foarte mult cu poeziile din ultimele sale zile, preocupate în primul rând de supranatural. Artaud a înregistrat, de asemenea, retragerea sa oribilă de heroină la intrarea în țara Tarahumaras. După ce și-a părăsit ultima aprovizionare cu droguri pe un munte, a trebuit literalmente să fie ridicat pe calul său și în curând seamănă, în cuvintele sale, cu „o gumă uriașă, inflamată”. Artaud se va întoarce la opiacee mai târziu în viață.
Irlanda și repatrierea în Franțaedit
în 1937, Artaud s-a întors în Franța, unde a obținut un baston de lemn înnodat despre care credea că aparține nu numai Sfântului Patrick, ci și lui Lucifer și lui Isus Hristos. Artaud a călătorit în Irlanda, aterizând la Cobh și călătorind la Galway într-un efort de a returna personalul. Cu toate acestea, vorbind foarte puțin engleză și deloc Irlandeză, nu a putut să se facă înțeles. El nu ar fi fost admis la Cobh, conform documentelor guvernului irlandez, cu excepția faptului că a purtat o scrisoare de introducere de la ambasada de la Paris. Cea mai mare parte a călătoriei sale a fost petrecută într-o cameră de hotel pentru care nu a putut plăti. A fost îndepărtat cu forța de pe terenul Milltown House, o comunitate iezuită, când a refuzat să plece. Înainte de deportare a fost închis pentru scurt timp în renumita închisoare Mountjoy. Potrivit documentelor guvernului irlandez, el a fost deportat ca”un străin lipsit și nedorit”. În călătoria sa de întoarcere cu nava, Artaud a crezut că este atacat de doi membri ai echipajului și a ripostat. A fost arestat și pus într-o cămașă de forță.
întoarcerea sa din Irlanda a dus la începutul fazei finale a vieții lui Artaud, care a fost petrecută în diferite aziluri. În acest moment a fost publicată cea mai cunoscută lucrare a sa teatrul și dublul său (1938). Această carte conținea cele două manifeste ale Teatrului cruzimii. Acolo, ” el a propus un teatru care să fie de fapt o întoarcere la magie și ritual și a căutat să creeze un nou limbaj teatral al totemului și gestului – un limbaj al spațiului lipsit de dialog care să apeleze la toate simțurile.”: 6 „cuvintele spun puțin minții”, a scris Artaud, ” în comparație cu spațiul tunând cu imagini și înghesuit cu sunete.”El a propus” un teatru în care imaginile fizice violente zdrobesc și hipnotizează sensibilitatea spectatorului confiscat de teatru ca de un vârtej de forțe superioare.”El a considerat teatrele formale cu arcurile lor de prosceniu și dramaturgii cu scenariile lor „o piedică în calea magiei ritualului autentic.”: 6
Artaud în RodezEdit
în 1943, când Franța a fost ocupată de germani și italieni, Robert Desnos a aranjat ca Artaud să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie din Rodez, bine în interiorul teritoriului Vichy, unde a fost pus sub conducerea Dr.Gaston Ferdi Otrivre. La Rodez Artaud a suferit terapie, inclusiv tratamente cu electroșocuri și terapie prin artă.:194 doctorul credea că obiceiurile lui Artaud de a crea vrăji magice, de a crea diagrame astrologice și de a desena imagini tulburătoare erau simptome ale bolilor mintale. Artaud, în vârful său, a început să-i lovească pe alții. Artaud a denunțat tratamentele cu electroșocuri și a pledat în mod constant să le suspende, atribuindu-le în același timp ‘beneficiul de a-l fi readus la numele său și la stăpânirea sa de sine’.: 196 savantul Alexandra Lukes subliniază că „recuperarea” numelui său „ar fi putut fi” un gest pentru a potoli concepția medicilor săi despre ceea ce constituie sănătatea.’:196 în acest timp Artaud a început să scrie și să deseneze din nou, după o lungă perioadă inactivă. În 1946, Ferdi Otrivre l-a eliberat pe Artaud prietenilor săi, care l-au plasat în clinica de psihiatrie de la Ivry-sur-Seine.
cariera reluată
Artaud a fost încurajat să scrie de prietenii săi, iar interesul pentru opera sa a fost reaprins. A vizitat o expoziție de lucrări de Vincent van Gogh care a rezultat într-un studiu Van Gogh le suicid de la Soci de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută de la sută. El a înregistrat Pour en Finir avec le Jugement de dieu (a fi făcut cu judecata lui Dumnezeu) la 22-29 noiembrie 1947. Această lucrare a fost abandonată de Wladimir Porch, directorul radioului francez, cu o zi înainte de difuzarea programată la 2 februarie 1948, parțial pentru referințele și declarațiile sale scatologice, antiamericane și anti-religioase, dar și datorită dezordinii sale generale, cu o cacofonie de sunete xilofonice amestecate cu diverse elemente de percuție. Rămânând fidel teatrului său de cruzime și reducând emoțiile și expresiile puternice în sunete sonore, Artaud folosise diverse strigăte, țipete, mormăituri, onomatopee și glossolalia, oarecum alarmante.
ca urmare, Fernand Pouey, directorul de emisiuni dramatice și literare pentru radioul francez, a adunat un panou pentru a lua în considerare difuzarea Pour en Finir avec le Jugement de dieu. Printre cei aproximativ 50 de artiști, scriitori, muzicieni și jurnaliști prezenți la o ascultare privată la 5 februarie 1948 s-au numărat Jean Cocteau, Paul Okticluard, Raymond Queneau, Jean-Louis Barrault, Renulqua Clair, Jean Paulhan, Maurice Nadeau, Georges Auric, Claude Mauriac, și Renulqua Char. Porch a refuzat să-l difuzeze, chiar dacă panoul a fost aproape în unanimitate în favoarea operei lui Artaud. Pouey și-a părăsit locul de muncă și spectacolul nu a mai fost auzit până la 23 februarie 1948, la un spectacol privat la th Washington.